@ 2026 CaminPrivat.ro | Creat de IziWeb.ro
Cum a luat naștere Cămin Privat
Atunci când ne gândim la cei dragi nouă, avem mereu în minte imaginea care îi înfățișează sănătoși, veseli și plini de viață. Ne dorim să îi putem proteja de orice boală sau situație dificilă. Dar iată că viața ne pune deseori la încercare.
Începutul
Un astfel de moment a intervenit, în familia noastră, în urmă cu mai bine de 5 ani. Îmi amintesc totul de parcă s-ar fi petrecut în urmă cu doar câteva zile.
A fost extrem de dificil pentru mine să o văd pe mama mea cu o stare de tristețe continuă și lipsită de energie. Acele momente au fost cele în care m-am simțit, cu adevărat, neputincioasă.
Însă mi-am dat seama că trebuie să fiu puternică pentru familia mea și să le ofer suportul meu fizic și moral de care aveau atât de mare nevoie. Primul pas a fost consultul de specialitate. Așa am aflat că mama mea avea toate simptomele unei depresii cronice, afecțiune cu care a fost diagnosticată. Astfel, am intrat, pentru prima dată, în contact cu sistemul de asistență medicală geriatrică.
Ni s-a recomandat un tratament special, cele două opțiuni principale de tratament ale depresiei cronice sau ale distimiei fiind medicația și psihoterapia. Din păcate, nu am primit vestile pozitive pe care ni le doream pentru că, după o anumită vârstă, șansele de recuperare sunt minime. Însă acest fapt nu ne-a descurajat — știam că nu va fi ușor, însă este de datoria noastră de a-i ajuta pe cei mai în vârstă să ducă o viață lipsită de griji.
„Este de datoria noastră de a-i ajuta pe cei mai în vârstă să ducă o viață lipsită de griji."
— Fondatoarea Cămin Privat
Căminul privat
Informare, acceptare și înțelegere
Adevărata bătălie avea să înceapă. Au urmat numeroase internări, prin diverse clinici, atât de stat, cât și particulare. Însă ce descopeream acolo nu ne mulțumea. De aceea, am realizat că singura soluție de durată va fi cazarea într-un cămin privat — unul în care mama mea să poată locui împreună cu tatăl meu. Îmi doream pentru ei să poată avea toate condițiile de acasă.
Când vine momentul ca un membru drag al familiei să aibă nevoie de ajutor la domiciliu, procesul de a-l convinge să accepte ajutor poate fi unul dificil. Mai ales că una dintre cele mai de preț valori ale noastre, ale tuturor, este independența. A avea nevoie de cineva, pentru a te ajuta la activități intime, poate fi o problemă de acceptare pentru cel în nevoie.
La fel a fost și în cazul nostru. Deși este o decizie firească care pare ușor de realizat, problemele nu au întârziat să își facă apariția. Părinții mei nu voiau să își părăsească locuința, se simțeau dezrădăcinați și aveau dificultăți în a se adapta la noile condiții și la noul mediu.
După analiza amănunțită a căminelor particulare din București, Ilfov, dar și a altor câteva cămine din Europa, am luat decizia de a amenaja o vilă, așa cum consider că ar trebui să arate un cămin pentru persoanele în vârstă. Un cămin pentru vârstnici trebuie să fie, în primul rând, o casă — acel loc cald și primitor, unde simți că ești tratat cu dragoste și respect și unde poți să beneficiezi de toată atenția de care ai nevoie.
Invitația noastră
Căminul poate fi locul ideal pentru a scrie un nou capitol în cartea vieții.
Vă invit să ne treceți pragul și să vă convingeți. Oamenii blânzi pe care îi veți întâlni, condițiile excepționale și grija permanentă vă vor arăta că am construit cu adevărat un cămin — nu un azil.
